Ceaiul Alb

Despre ceaiul alb

Este aceaiași plantă, Camelia sinensis, din care se face ceaiul alb, gaben, verde, Oolongul, ceaiul negru (chinezul îi spune ceai roșu, botezarea lor se face după culoarea infuziei), ceaiul îmbătrânit pu erh și bilele de ceai. Ceaiul alb este trufandaua ceaiurilor pentru ca el este prima culegere din an, cea de primavară, când totul renaște, inclusiv plata ceaiului. Frunzulițele tinere, de un verde crud, îmbietor, sunt ceea ce planta produce după un repaus de cîteva luni, după ce natura moartă, putrezind, regenerează solul cu noi provizii pentru un nou început. Acum plantele vii beneficiază la maxim de condițiile restaurate pentru un nou și de succes început. De aici și beneficiile pe care le daruiesc ele celor ce le consumă.

După cum știm astăzi, ceaiul alb folosește o tehnică unică de procesare care are doar aproximativ 220 de ani de istorie incontestabilă. Chiar și originea mitică a ceaiului alb nu corespunde originii sale reale, adăugând mai multă confuzie turiștilor care plătesc pelerinaje la locația greșită bazată pe folclor...
Povestea de origine a ceaiului alb începe în Tai Mu Shan, pronunțată greșit ca Tai Lao Shan. De altfel multe confuzii au fost create la întâlnirea civilizaței europene cu cea asiatică , celebră fiind expresia kung fu (invenție europeană) care vine din interpretarea greșită a expresiei chinezești gongfu, care în original înseamnă executarea unei acțiuni la nivel de măiestrie absolută, adică de artă. Povestea ceaiului alb spune despre o fată cu inimă bună care face ceai dintr-un arbore de ceai magic dat de divinitate pentru a vindeca sătenii de mortala rujeolă. Multe sunt atracțiile din Muntele Tai Mu, inclusiv un copac divin original, toate fiind prezentate pentru a susține această legendă. Adevărul este ca vom găsi aici un arbore de ceai destul de vechi pentru soiul său, estimat la aproximativ 170 de ani, dar care nu se aliniază cu cronologia din poveste... 
În 1857, înregistrările au indicat un comerciant care a transplantat niște arbori de ceai de la Muntele Tai Mu la Dian Tou, Fu Ding și așa au început ceaiurile albe pe care le avem până în ziua de azi. Cu toate acestea, înregistrările lui Fu Ding arată că în 1796, localnicii făceau deja ceai alb cu varietăți indigene. Indiferent de acest dezacord, Dian Tou de la Fu Ding rămâne acum cea mai renumită origine a ceaiului alb. În contrast, la numai două ore distanță, în Tai Mu Shan, vom găsi doar activități minime de produce a ceaiului, pe lângă multiplele atracții turistice și reclame făcute de diferite mărci de ceai. 
Frunzele și mugurii de ceai sunt culeși chiar înainte de a fi complet deschiși, când sunt acoperiți cu perișori albi, fini. Procesul tradițional presupune ca după culegere mugurii și frunzele sunt zvântate, aerate, la umbră pentru a pierde umiditatea; apoi, sunt expuse la soare pentru fermentare și uscare. Ceaiurile cu frunze întregi sunt apoi finisate prin coacere pentru a se usca cu jar de cărbune pus sub tăvi de bambus, deși dacă soarele este suficient de puternic, ceaiul este uscat de soare. Manufacturarea ceaiului alb este foarte asemănătoare cu navigația; trebuie să lucrați cu vântul și soarele, aceste instrumente naturale, pentru a asigura fermentarea frunzelor conformă cu regulile stricte ale procesării. 
Producătorii de ceai sunt foarte atenți la poziționarea frunzelor pentru a prinde soarele în unghiul drept, permițând în același timp vântului să sufle sub frunze pentru a le răci. Folosesc pentru aceasta site mari cu plase împltite din fire de bambus.
Când soarele este prea intens și conținutul de umiditate este încă ridicat, frunzele vor deveni roșii, dând ceaiului o dulceață asemănătoare fructelor prea coapte (nu este un gust bun pentru ceai). Dacă soarele nu este suficient de puternic sau prea tulbure, ceaiul va dura mult mai mult pentru a se metaboliza, având activități enzimatice scăzute, ceea ce va conduce la un gust specific unei ape stătute, având ca rezultat o calitate "verde murdar", cum ar fi o legumă putredă sau supra-gătită.
Deoarece ceaiurile albe nu sunt niciodată expuse la căldură ridicată, care ar distruge enzimele, ele pot fi îmbătrânite, învechite. Teoretic, ceaiul alb are un potențial de îmbătrânire mai bun decât Pu Erh brut, deși ceaiul îmbătrânit este o practică nouă și nu o tradiție. Efectuarea ceaiului alb în mod tradițional necesită mult timp, îndemânare și spațiu, făcându-l nepotrivit pentru producția în masă. Înainte de a începe perioada de publicitate excesivă a ceaiului alb (chiar și în 2013), ceaiurile albe făcute la soare erau încă metoda principală în Fu Ding, evitându-se metodel noi, moderne specifice producției de masă. Ceaiul alb este cel mai puțin procesat dintre celelalte categorii de ceaiuri. Din acest motiv el păstrează cea mai mare cantitate de antioxidanți.
Un slogan apărut în 2013, spunea că "de un an e ceai, de trei e medicină și comoară de șapte ani." Acest concept a susținut beneficiul îmbătrânirii ceaiului alb și a crescut astfel cererea de export. Odată cu apariția noilor vedete, cum ar fi Moonlight White de la Yun Nan, cea mai mare parte a producătorilor au adoptat o nouă metodă de fabricație. Oraşul, odată mic, Dian Tou s-a transformat peste noapte, într-un "oraş" agitat și plin de viaţă în doar un an. Din moment ce ceaiurile albe fabricate în mod tradițional au devenit mai rare, iar supra-cultivarea dominată de varietăți clonate și forțate prin noile metode de producție a dus la scăderea calității, adevăratul ceai alb a devenit o reală cerință pentru cunoscătorii de ceai. Există, de asemenea, o teamă că oricând celebrul Tie Guan Yin va putea cădea din nou în capcana care l-a mai depreciat în urmă cu ceva timp.
Ceaiurile albe, în rare cazuri sunt numite după gradul de culegere în loc de modul mai familiar de a le numi după soi, locație sau când ceaiul este faimos, după ambele. Este esențial să subliniem faptul că, deși gradul de alegere este esențial, există mult mai mulți factori care contribuie la calitatea ceaiului. Astfel, numele nu trebuie folosite ca parametru pentru deciziile de cumpărare. La urma urmei, factorul numărul unu care influențează prețul este locația, atât de mult încât un Yin Zhen de la Fu An se vinde cu mai puțin decât un Shou Mei din Fu Ding. Cu toate acestea, dacă vom considera că toate caracteristicile sunt asemănătoare, gradul de picking (tipul de culegere) mai mare este aproape întotdeauna preferat față de cel inferior.

Puteți comanda ceaiuri albe aici